Eugen Tomac: ”S-a încheiat oare răscoala în Rusia?”

Eugen Tomac: ”S-a încheiat oare răscoala în Rusia?”
Eugen Tomac, președintele PMP
Publicat: 28/06/2023, 08:00
Actualizat: 28/06/2023, 08:32

După ce fondatorul și liderul grupării de mercenari Wagner – Evgheni Prigojin, supranumit ”Bucătarul lui Putin” – a declanșat o ”revoluție” care a durat doar câteva ore, europarlamentarul Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, s-a întrebat dacă această ”răscoală” s-a încheiat.

Mai mult, Eugen Tomac a punctat și câteva aspecte esențiale după această ”răscoală” în urma căreia Vladimir Putin s-a trezit poziționat ”în cea mai umilitoare situație”.

E clar că s-a negociat ceva, mai notează liderul PMP pe pagina sa de socializare, însă nu se știe exact care au fost termenii unei astfel de negocieri.

”S-a încheiat oare răscoala în Rusia? Este clar că Prigojin l-a pus în cea mai umilitoare situație pe Putin de când acesta a ajuns la Kremlin. Nu știm exact ce s-a negociat, dar situația nu se schimbă fundamental, oricând poate avea loc o lovitură de palat, cu cei din Wagner sau fără.

Prigojin a devenit ținta nr. 1 pentru Putin. În Belarus nu este în siguranță, deși asta speră. După episodul de ieri, se schimbă complet și situația privind războiul. Putin va încerca să-și acopere umilința prin care a trecut, omorând și mai mulți oameni nevinovați”, a notat președintele PMP în mediul online.

”Un tiran speriat că își poate încheia socotelile cu viața după modelul Stalin devine mult mai periculos și mai imprevizibil”

Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP

”Vin nori negri dinspre răsărit și trebuie să fim prudenți”

În aceeași postare, europarlamentarul Eugen Tomac avertizează că ”vin nori negri dinspre răsărit”, iar prudența trebuie să fie la ordinea zilei.

Tot ceea ce se întâmplă în Rusia lui Vladimir Putin trebuie urmărit cu foarte mare atenție, chiar dacă pare că situația s-a calmat. Numai că ”răul cel mai mare” abia acum poate începe, consideră liderul PMP.

”În Rusia, începând de ieri, nimeni nu mai este sigur de nimic, se poate oricând declanșa un nou haos cu consecințe dificil de estimat astăzi. Rămâne de văzut ce va comunica public Patrușev, cel care vânează să pună mâna pe putere. Cel mai probabil, în jurul lui se va concentra transferul de autoritate pe care l-a pierdut Putin.

Vin nori negri dinspre răsărit și trebuie să fim prudenți și să urmărim cu multă atenție tot ce se întâmplă de acum încolo, pentru că ziua de 24 iunie a schimbat radical Rusia, chiar dacă pare că situația s-a calmat în interiorul ei. Răul cel mare abia acum poate începe!”, a mai scris europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP.


Citește și:

Fostul ministru Alexandru Petrescu le reîmprospătează memoria lui Nicușor Dan și Clotilde Armand: ”Un oraș civilizat respectă clădirile remarcabile”

Maia Sandu, la 1 an de când Republica Moldova a obținut statut de țară candidată la UE: ”Avem sprijinul țărilor europene, vom deveni un stat european”

ANALIZĂ | Scriitorul Damian Kudryavtsev, deportat de Putin: ”Sancțiunile impuse Rusiei nu sunt suficiente, se va îndrepta și mai mult spre China”

Maia Sandu, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă: ”Simțim SPRIJINUL Bucureștiului la fiecare pas în procesul nostru de aderare la UE”

EXCLUSIV | Producția de tehnică militară a intrat ”la apă”? Președintele ASIAA: ”România a primit ordinul să tragă frâna de mână!”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...